Unul dintre cele mai puternice moduri prin care poți să atragi atenția privitorului este să folosești bine liniile conducătoare în imaginea ta. Acestea pot fi folosite pentru a ghida privirea celui care observă imaginea către subiectul principal, sau pentru a crea un sentiment de profunzime și perspectivă.
Liniile conducătoare sunt una dintre tehnicile mele preferate de compoziție, asta deoarece găsești peste tot linii conducătoare, sau pot fi create și gândind un pic compoziția cadrele pot fi incorporate în orice tip de fotografie pentru a-i spori impactul, dar și atractivitatea.
Pentru a-și putea îndeplini rolul de linie conducătoare, o linie trebuie să indeplinească următoarele trei proprietăți:
- Linia trebuie să fie suficient de lungă încât să stârnească interesul privitorului și să îl conducă pe acesta catre subiectul principal al fotografiei.
- Pentru a amplifica senzația de tridimenionalitate a fotografiei linia trebuie să pornească din planul apropiat și să meargă către planul mijlociu, unde în mod normal trebuie să fie situate subiectul.
- Compozițiile bazate pe linii sunt recomandate să pornească din partea stângă a cadrului către partea dreapta, de jos în sus și din apropiere în depărtare.
Care sunt liniile conducătoare?
Când te uiți la o imagine, ochii tăi sunt atrași în mod natural de liniile din acea fotografie și ai tendința de a urma liniile să vezi unde merge. Altfel spus, îți conduc privirea prin fotografie către subiectul principal, de aici și denumirea de linii conducătoare.
Liniile conducătoare pot fi naturale, un râu, o vale, copaci, dealuri, poteci sau artificiale, un drum, un gard, un pod, șine de tren, clădiri, etc. Orice cu o margine bine definită poate fi folosită ca și o linie conducătoare.
Cu ajutorul liniilor conducătoare se pot obține pentru a produce diferite efecte cu ar fi:
- Ghidarea ochilor privitorului prin fotografie ajutându-l la explorarea acesteia.
- Atragerea atenției asupra subiectului principal sau a punctului focalizat al fotografiei.
- Adăugare de profunzime și perspectivă scenei.
- Crearea de fotografii abstracte.
Aproape fiecare fotografie conține linii într-o anumită formă, este important să îți aduci aminte de ele și să știi să le folosești în favoarea ta. Odată ce ești obișnuit să “vezi” aceste linii, vei putea să alegi când și cum să le introduci în cadrele tale pentru îmbunătățirea fotografiilor.
Cea mai ușoară metodă de a indentifica liniile conducătoare este atunci când privești prin vizorul aparatului de fotografiat. De ce? Din cauză că atunci vezi exact compoziția cadrului tău. După ce ai identificat liniile conducătoare este important să te gândești un pic cum să le folosești pentru a îmbunătăți cadru și a sublinia elementele importante din el.
Un mod eficient de a pune subiectul principal la sfârșitul unei linii conducătoare este atunci când faci o fotografie la doi miri și îi plasezi la sfârsitul unei balustrade, de preferat din lemn pentru un efect mai frumos, iar tu fotografiezi de pe balustradă, astfel linia conducătoare este balustrada care direcționează privirea către miri.
Un alt mod de a scote în evidență o clădire de această dată, sau o casă veche, este să incluzi un drum, o cărare, un pod, un gard, care duce pâna la ea. Astfel, direcționezi privirea celui care se uită până la casa respectivă.
Atunci când nu ai un subiect principal în fotografie, de regula la cele de peisaj, încearcă să găsești linii care duc din prim-plan în fundal. Acest lucru oferă privitorului posibilitatea de o urmării cu ochii fotografia din aproape în deparătare.
Tipuri de linii conducătoare:
Sunt multe tipuri de linii conducătoare, mai jos voi adduce vorba doar de câteva dintre ele:
Liniile orizontale. Sunt foarte eficiente atunci când fotografiezi în natură, aceastea sugerează calm și liniște.
Liniile verticale. Ele fac ca subiectul tău să fie puternic și dominant și transmit un sentiment de putere și autoritate.
Liniile diagonale. Este indicat să plasezi subiectul principal la începutul sau sfârșitul liniilor diagonale. Aceastea oferă un sentiment de mișcare și sunt minunate pentru a atrage interesul imaginii tale. În funcție de cum alegi să folosești diagonalele în cadrele tale, acestea pot să sugereze calmul și naturalul sau tensiunea și impactul.
Liniile crube, în comparație cu liniile drepte sugerează naturalețea cadrului și funcționează bine în fotografiile din natură, atunci când surpinzi râuri, poteci, dar arată bine când surprinzi și drumuri curbate, gen Transfăgărășan.
Liniile care se intersectează. Cu ajutorul lor poți strica un cadru, sau le poți folosi în avantajul tău pentru a introduce tensiune și confuzie în mod intenționat.
Liniile convergente pot fi folosite pentru a face o fotografie tridimensională și să confere acesteia un sens al perspectivei.
Folosește liniile conducătoare pentru a îndruma spectatorii prin fotografiile tale și a spune o poveste cu acestea. Sper că acest articol te ajută să folosești liniile conducătoare mai bine în fotografiile tale. Toate cele bune 🙂