Fotografia wildlife: Jocul așteptării

Una dintre cele mai dificile abilități de dobândit în fotografie este abilitatea de a nu face nimic, dar în același timp să menții în permanență un ritm alert. În multe tipuri de fotografie această abilitate îți poate fi de folos, dar este esențială la fotografia de peisaj și fotografia wildlife, în sălbăticie. Poți să te pregătești cât vrei tu de bine, dar în final nu ai nimic altceva de făcut decât să stai alert așteptând momentul potrivit să vină, iar când vine, trebuie să nu îl ratezi.

Fotograful care este în continuă mișcare în căutarea de imagini acoperă foarte mult teren fără niciun rezultat notabil. Am observat acest lucru din proprie experiență. Atunci când te plimbi în pădure și cauți păsări, veverițe, căprioare pentru fotografiat, nu găsești mare lucru. Atunci când îți găsești un loc de observare unde aștepți subiectele, le vei găsi peste tot pe lângă tine. Este mai productiv să îți planifici fotografiatul animalelor sălbatice din diferite puncte de observare, decât plimbându-te în căutarea lor.

Dacă cauți să faci fotografii spectaculoase spontan și rapid, nu o să reușești, deși anumite oportunități așa apar, asta se întâmplă destul de rar. Mai degrabă va trebui să aștepți șansa de a transforma o situație, într-o fotografie spectaculoasă.

Veveriță în pădure
Am urmărit această veveriță mai bine de o oră, orbservând-o cum se cațără în copaci, cum sare de pe o creangă pe alta, cum caută mâmcare, până să suprind acest cadru.

Ceea ce trebuie să ai în vedere este potențialul fotografiei, imaginea în devenire. Acest lucru, cred eu, este valabil în orice ramură a fotografiei. Să poți să îți imaginezi cum va arată fotografia înainte să fie făcută, să ai răbdarea necesară și să apeși declanșatorul la momentul potrivit, iar după ce ai declanșat să fie așa cum ți-ai imaginat, este cu adevărat important în realizarea fotografiilor spectaculoase.

Sună ciudat așa-i? Să vezi imaginea înainte să fie realizată… Te asigur că nu este! Atunci când conduci mașina faci același lucru, doar altfel. Ești atent la drumul din fața ta și anticipezi evenimentele care urmează să se întâmple. Din punct de vedere fotografic, folosim aceleași deprinderi, dar în alt mod.

Pentru o fotografie în mediul urban este posibil să aștepți câteva secunde sau minute ca să apară un om, o mașină, pentru a oferi mișcare cadrului tău, însă în sălbăticie lucrurile stau total diferit. Exceptând cazurile spontane, poate fi necesar să aștepți ore, până când un animal să apară la orizont și poate durează secunde până când dispare. Nu există o notificare a momentului când apare subiectul în cadru dar, din experiență îți spun, atunci când apare sigurul lucru la care trebuie să fii concentrat este încadrarea subiectului și apăsarea declanșatorului. În acea situație aparatul trebuie să fie deja setat corespunzător și nu trebuie să ratezi acel moment, pentru că în general nu durează mult. Rareori poți să urmărești subiectele.

Urs în două labe langă Brașov
Această fotografie a fost realizată în vara anului 2019 dintr-un punct de observare, langă Brașov.

În timp ce acumulezi experiență anumite fotografii pe care o să le faci le vei simți pur și simplu, iar tot ce trebuie să faci este să aștepți până când adevăratul pontențial al cadrului se va dezvălui. Acest lucru necesită dezvoltarea abilităților de pre-vizualizare.
În timp ce aștepți, așteaptă subiectul cu setările făcute, aparatul pornit setat pe modul de fotografie continuă și fi atent la tot ce se întâmplă în jurul tău. Nu știi când o ciocănitoare apare lângă locul unde aștepti, sau o veveriță zburdă pe lemnele căzute sau niște pițigoi curioși vin să inspecteze zona… Concentrează-te pe locul unde speri că va fi ceva acțiune, dar fi atent la tot ce se întâmplă în jurul tău. În timp ce aștepți adapteză continuu setările aparatului de fotografiat la condițiile de iluminare.

Dacă consideri că un trepied te ajută, poți să îl iei cu tine, eu atunci când fotografiez animale, maxim am cu mine un monopied. Dacă știu că urmează să prind un apus sau un răsărit atunci cu siguranță iau trepiedul, dar asta ține de stilul de lucru al fiecăruia dintre noi.

În sfârșit, dacă așteptarea durează mai mult nu îți permite luxul să te relaxezi, stai tot timpul alert. Nu îți poți permite să aștepți ore după un subiect și să îl pierzi pe ultima sută de metri. Cu cât te relaxezi mai mult, cu atât vei fi mai puțin atent.

Mai jos îți prezint câteva sfaturi care funționează pentru mine:
1. Îmbracă-te cu haine închise atunci mergi la fotografiat în natură, negru, verde închis.
2. Nu folosi parfum sau after shave înainte să pleci la fotografiat în natură, iar dacă ești fumător abține-te cât timp aștepți deoarece bate vântul, animalele simt mirosul și te ocolesc…
3. În momentul în care ai intrat în pădure, pe câmp, pe munte sau oriunde ai fi, primul lucru: reglează setările aparatului de fotografiat, astfel dacă se ivesc oportunități spontane să poți să le surprinzi fără probleme.
4. Nu opri aparatul de fotografiat, lasă-l tot timpul pornit.
5. Setează aparatul pe modul de fotografie continuă.
6. Ai grija la obiectele reflectorizante pe care le ai, de preferat să nu fie deloc pentru că lumina se reflectă și atrage atenția.
7. Atunci când urmărești animale sălbatice, ai grijă unde calci și ce zgomot faci, e mai bine să nu le sperii.

Căprior surprins în pădure
Acesta este fotografia suprinsă de la aproximativ 30-40 de metri distanță de Căprior, după o urmărire pe dealuri de mai bine de o oră jumăta.

EXPERIENȚĂ
Într-o zi, în timpul săptămânii, am găsit o pereche: căprior și căprioară și i-am urmărit mai bine de o oră prin pădure. Bineînțeles s-au mai speriat, au mai fugit, dar nu departe, 50 – 100 de metri distanță de mine… la un moment dat am reușit să mă apropii și să ii fotografiez de la vreo 30 de metri, dar am avut noroc că zona pe unde călcam a fost răscolită și am călcat doar pe pământ, foarte puțin pe frunze și nu am făcut zgomot. După aceste ultime cadre i-am lăsat în pace, am zis că este sufficient și am fost super mulțumit de ceea ce am obținut, nu am vrut să ii sperii, ci
să îi las, ca să ii pot fotografia și mai târziu.

Ca fotograf profesionist eu tot timpul caut cadre mai bune, mai frumoase, mai reușite, dacă am reușit să fotografiez căprioarele nu renunț, merg mai departe, vreau mai mult… dar este bine să știi și când să te oprești.

Sper că te ajută acest articol și îți mulțumesc pentru că l-ai citit. Toate cele bune.

One thought on “Fotografia wildlife: Jocul așteptării

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *